Scoala Superioara...

Da... Superioara. Din toate punctele de vedere. Strictete, nebunie si absurditate superioara tuturor liceelor. Cele mai triste lucruri mi se par insa dusmania si foamea de bani.
De ce sa dau 100 de lei pe an pentru fondul scolii? 30 de lei pentru un site infect pe care nu il vrea nimeni? 10 lei pentru un ecuson care costa cel mult 4 lei? Plus toate celelalte care intervin pe parcursul unui an.
Da. Bun venit la Scoala (Superioara) Particulara.
"Daca nu vrei aici, du-te. Sunt inca 10 la poarta care asteapta." Asta a fost azi replica "de aur" a doamnei directoare. Da, doamna draga, dar in momentul in care voi iesi pe acea poarta, ii voi pune la curent pe cei 10 cu ce ii asteapta. Atunci nu vei mai avea pe nimeni la poarta.
Doamna Directoare, incercati sa ne luati banii mai pe nevazute si, va rog, nu va mai bagati in aceeasi oala cu parintii nostri cu salariile mici. Nu vrem sa mai auzim explicatii despre ce nu va permiteti si despre cum sunteti lovita de viata. Ah, si va rog, cu tot respectul, pregatiti-va scuze mai bune de acasa.

Pe final, as vrea sa va transmit in numele clasei ca ne place tare mult culoarea aleasa pentru noua masina.

Pentru ca pot!

"Nu-mi pasa de nimic, de nimic... sunt fericit!"
Pare imposibil? Nu este in mare parte. Sunt fericita pentru ca... pot.
Pot sa merg prin ploaie si o masina in trecere sa ma ude din cap pana in picioare.
Pot sa alerg dupa autobuz 500m si acest mic maraton sa se incheie cu pierderea banilor.
Pot sa ma trezesc pe intuneric si sa plec privindu-l pe frati-miu cum inca doarme.
Pot sa invat intr-un liceu in care directoarea ma uraste si ma pune sa ii rearanjez exponatele vechi si pline de praf din dulapuri.

Pot sa fac toate astea si, simultan, sa fiu fericita. Nu ma crezi? Gresesti.
Da, nu imi pasa. De azi nu mai imi pasa. Sunt multe ale lucruri de care ar trebui sa ma bucur si... functioneaza.

...sunt fericita si am pentru ce sa fiu recunoscatoare.

Echilibrul vietilor noastre

Ce zi frumoasa! Ce soare stralucitor si ce vant tocmai potrivit! Da, o zi frumoasa pentru Andrei. Abia a terminat orele si se indreapta catre catre lacul din parc, unde il asteapta cei mai buni prieteni. Dupa ceva timp petrecut impreuna ii inconjurau sticle si pachete de tigari goale. Simtea, fara sa isi dea seama, ca viata e frumoasa... sau, cel putin, ca viata lui e frumoasa. Parea ca nimic nu are cum sa intervina si sa ii strice aceste clipe de fericire. Avea tot ce ii trebuia: bautura si tigarile preferate, cei mai buni prieteni si noua lui iubita.
Petrec si tot petrec pana cand cineva intervine. Trebuie sa "sparga gasca"? E deja dimineata? Noaptea aceasta o va tine minte multa vreme. Da, viata e frumoasa!

Ce zi groaznica! ...cea mai groaznica traita vreodata! Si-a udat adidasii preferati intr-o balta si vantul parca ii ajunge pana la piele.
Bogdan a fost parasit de iubita in favoarea celui mai bun prieten. A ramas fara amandoi in aceeasi groaznica zi de toamna.
Rataceste prin parcul plin de stejari, prin care se plimbau odata, gandindu-se la ce avea atunci si la ce (nu) mai are acum.
Desi i-au fost luate doua "lucruri" importante din viata, simte cum o greutate il apasa intr-un mod sufocant.
Isi jura ca nu va plange. Daca o va face va avea senzatia ca a trecut peste asta, dar ca un las, plangand de fiecare data cand a avut ocazia.
Se gandeste atat de mult ca va trebui sa se stapaneasca, incat isi simte ochii uscati, parca lacrimile au fost speriate de gandurile sale atat de convingatoare si se ascund, refuzand orice tentatie de a-i atinge obrajii.
Se plimba si se tot plimba pana cand... e deja dimineata?! Se indreapta catre casa sperand sa nu isi mai aminteasca niciodata aceasta noapte.
La iesirea din parc observa un baiat care a calcat in aceeasi balta ca si el, dar care merge mai departe, nepasator.