Pamântul nu poate apela 112!

Numele meu este Terra şi aceasta este povestea mea. La început eram singură, dar totul s-a schimbat în momentul în care le-am dat oamenilor un loc unde să se nască şi unde să îşi nască fiii.
Iubesc oamenii; îi consider copiii mei.

La început, aceştia aveau nişte vieţi foarte simple: un trai modest, împăcaţi cu natura, cu aproapele şi cu ei înşişi.
Cu trecerea timpului însă, modul lor de viaţă se complica. Dorinţa de dezvoltare nu mai avea limite, iar în felul acesta a apărut viaţa urbană.
Omul citadin a pierdut complet legătura cu natura, iar industria s-a dezvoltat din ce în ce mai mult.

Oameni, aţi devenit orbiţi de dorinţa de progres; atât de orbiţi încât aţi ajuns să nu mai observaţi răul pe care mi-l faceţi.

Industria produce atât de multe noxe încât sistemul imunitar mi-a fost fisurat; voi le numiţi "găuri în stratul de ozon".

Din cauza lor şi a noxelor am fost cuprinsă de febră şi totul s-a încălzit în jurul meu, mai ales clima şi apele. Plantele şi animalele trebuie să se adapteze acestor schimbari de climă nemaiîntalnite. În munţi şi la poli gheţarii se topesc, ceea ce afectează stilul de viaţă al unor animale precum balenele şi pinguinii.

Dacă nu vă gândiţi la mine, gândiţi-vă măcar la copiii voştri. Aceştia vor creşte fără multe dintre speciile de plante şi animale pe care voi aţi avut ocazia să le cunoaşteţi. Tot copiii voştri sunt cei ce vor creşte cu din ce în ce mai puţină zăpadă, până la deloc.

Trăiţi cu impresia greşită că aveţi suficient timp să rezolvaţi toate greşelile pe care le-aţi făcut. Eu, însă, simt cum totul se încălzeşte mai mult cu fiecare an ce trece.

Închideţi uzinele vechi deoarece ele produc cele mai multe noxe şi încercaţi să compensaţi defrişarea dintr-un loc, plantând în altul.

Copacii m-au ajutat întotdeauna să mă apăr de gazele dăunătoare care apar şi în mod natural, de la vulcani. O dată cu dezvoltarea industrială concentraţia din aer a acestor gaze a crescut. În loc sa plantaţi mai mulţi copaci pentru a încerca sa remediaţi o parte din răul făcut, aţi început să defrişaţi din ce în ce mai mult îmbolnavindu-mă încetul cu încetul.

Eu încă vă iubesc, chiar dacă, din fiii care eraţi, aţi devenit ca nişte paraziţi pe corpul unui animal.

Nu realizaţi, totuşi, că sunt singura vieţuitoare care nu îşi extermină paraziţii. Vă privesc cum mă populaţi, chinuindu-mă.
Din când în când mai tremur. O fac involuntar, când durerile la care mă supuneţi ating un prag insuportabil. Voi îl numiţi "cutremur" şi mă blamaţi pentru pierderile suferite fără să vă gândiţi la chinul meu.

V-am oferit tot ce am avut. M-am oferit pe mine.
Aştept încă întoarcerea fiului risipitor şi sper că acesta se va întoarce până nu va fi prea târziu.