E timp pentru toate

- Buna, Luca! Ai venit. Ai spus ca vii si ai venit. La si un sfert.
- Da.
- Uite ce ti-am adus. Pe Marie.
- Marie?
- Da.

Se intoarce, ia pisica alba de plus si i-o inmaneaza. Se afla in parc si, cu siguranta, nu depasesc varsta de 8 ani.

Dupa un sfert de ora de joaca, se aude glasul bunicii.

- Mara! Hai sa mergem!
- ...
- Mara!
- Nu!
- Hai ca vine profesoara!
- Nu merg!
- Eu am plecat.

Il priveste intristata pe Luca. Acesta ii zambeste.

- Pa, Mara!
- Pa...

O data-n viata

Patul, biblioteca, vechile jucarii... Da, camera copilariei din casa parinteasca. Se plimba un pic, oarecum dezorientata.
Cata lume s-a adunat in casa parintilor ei! Nu tine minte cand a vazut ultima oara atata lume in locul asta.
Tensiunea pluteste in aer.
Se mai opreste din cand in cand sa isi admire rochia. Este exact asa cum si-a dorit intotdeauna: de un alb stralucitor, corset si crinolina, totul de o simplitate pura. Rochia asta trebuia sa fie asa cum isi dorea ca doar o data in viata o va imbraca.
Ii pare rau, insa, ca nu are acces la nicio oglinda. Nu intelege de ce nu i se permite sa se priveasca. "Obiceiuri stupide...", isi zice.
Este atat de emotionata! Intra in bucatarie si arunca o privire asupra oamenilor de acolo. Dintr-o parte aude soptit: "- Ai vazut ca e putin vanata?"
ooof! Era sigura ca alegerea unui fard cu o nuanta de mov se va dovedi a fi o idee proasta!
Tatal sau isi strange cu putere sotia in brate. Stia ca pentru ea va fi greu sa accepte momentul asta. "Fata mamii..."
Din spate se aude un zgomot pe care nu reuseste sa il desluseasca imediat.
In usa de la sufragerie sta Ana, sora ei, privind in gol.
Intra in sufragerie si vede multa lume adunata, insa nu vede in jurul carui lucru. O tacere apasatoare domneste in camera asta. Ana isi ingroapa fata in palme si plange incet.

- De ce?

Cineva vine la ea repede si o imbratiseaza, o consoleaza. Ana sopteste catre corpul neisufletit in jurul caruia lumea statea adunata: "Pacat ca nu ai apucat sa te bucuri de o astfel de rochie, sora mea. Te-ai grabit sa o porti..."

Oglinda care minte

Se priveste indelung in oglinda, parca asteptand ca reflexia sa ii vorbeasca.
Apoi, isi analizeaza fata ca pe a unui strain. Primul lucru pe care il observa sunt ridurile din jurul gurii ce se formeaza imediat ce incepe sa contureze un zambet cat de mic.

Iata. Deci asta este o parte din pretul pe care trebuie sa il platesc pentru ca am mereu zambetul expus si pentru ca rad cu pofta de fiecare data cand prind ocazia.

Si zambeste. Pentru a le vedea mai clar.

A ramas asa, absenta, privindu-le, gandindu-se ca trebuie sa fii nebun pentru a fi suparat pe asemenea semne. Nu inseamna decat ca muschii fetei sunt obisnuiti sa se contracte des, formand zambete. Lucru ce nu poate decat sa o bucure.

Inevitabil, gandul a dus-o mai departe... riduri, ha? Mai tarziu se vor inmulti si nu le va mai agrea pe toate. Dar ce inseamna, oare, mai tarziu? Pe cele din jurul gurii nu le-a vazut formandu-se.

Daca intr-o zi ma voi privi din nou in oglinda si voi observa mult mai multe riduri de care nu am stiut pana atunci? Daca ma voi simti ca si cum timpul a zburat pe langa mine si nu am aproape nimic din ce mi-as fi dorit?

Si pentru o clipa le-a vazut; le-a vazut pe toate: reflexia ei peste multi ani, pielea palida si toate ridurile, dar nu mai putea scapa de aceasta imagine.
A scuturat din cap si, tinereste, i s-a desprins o suvita din coc, dandu-i un aer copilaresc si aducand-o inapoi la adevarata reflexie.

Si i-a privit pe ei. Nu putea sa creada ca nu i-a privit pana atunci tocmai pe ei. Ochii. Mari si cu o stralucire cu care nu i-a mai vazut niciodata, i-au dat o stare coplesitoare de bucurie. Coplesitoare pana la lacrimi.

De ce? Pentru ca a realizat ca este inca foarte tanara , poate lupta din rasputeri pentru a obtine tot ceea ce-si doreste, pentru a trai asa cum ii place si pentru a simti cum timpul ii deseneaza cate un rid pe fata fara sa se impotriveasca.