luni, 18 octombrie 2010

E timp pentru toate


- Buna, Luca! Ai venit. Ai spus ca vii si ai venit. La si un sfert.
- Da.
- Uite ce ti-am adus. Pe Marie.
- Marie?
- Da.

Se intoarce, ia pisica alba de plus si i-o inmaneaza. Se afla in parc si, cu siguranta, nu depasesc varsta de 8 ani.

Dupa un sfert de ora de joaca, se aude glasul bunicii.

- Mara! Hai sa mergem!
- ...
- Mara!
- Nu!
- Hai ca vine profesoara!
- Nu merg!
- Eu am plecat.

Il priveste intristata pe Luca. Acesta ii zambeste.

- Pa, Mara!
- Pa...

miercuri, 13 octombrie 2010

O data-n viata


Patul, biblioteca, vechile jucarii... Da, camera copilariei din casa parinteasca. Se plimba un pic, oarecum dezorientata.
Cata lume s-a adunat in casa parintilor ei! Nu tine minte cand a vazut ultima oara atata lume in locul asta.
Tensiunea pluteste in aer.
Se mai opreste din cand in cand sa isi admire rochia. Este exact asa cum si-a dorit intotdeauna: de un alb stralucitor, corset si crinolina, totul de o simplitate pura. Rochia asta trebuia sa fie asa cum isi dorea ca doar o data in viata o va imbraca.
Ii pare rau, insa, ca nu are acces la nicio oglinda. Nu intelege de ce nu i se permite sa se priveasca. "Obiceiuri stupide...", isi zice.
Este atat de emotionata! Intra in bucatarie si arunca o privire asupra oamenilor de acolo. Dintr-o parte aude soptit: "- Ai vazut ca e putin vanata?"
ooof! Era sigura ca alegerea unui fard cu o nuanta de mov se va dovedi a fi o idee proasta!
Tatal sau isi strange cu putere sotia in brate. Stia ca pentru ea va fi greu sa accepte momentul asta. "Fata mamii..."
Din spate se aude un zgomot pe care nu reuseste sa il desluseasca imediat.
In usa de la sufragerie sta Ana, sora ei, privind in gol.
Intra in sufragerie si vede multa lume adunata, insa nu vede in jurul carui lucru. O tacere apasatoare domneste in camera asta. Ana isi ingroapa fata in palme si plange incet.
- De ce?

Cineva vine la ea repede si o imbratiseaza, o consoleaza. Ana sopteste catre corpul neisufletit in jurul caruia lumea statea adunata: "Pacat ca nu ai apucat sa te bucuri de o astfel de rochie, sora mea. Te-ai grabit sa o porti..."

luni, 4 octombrie 2010

Oglinda care minte

Se priveste indelung in oglinda, parca asteptand ca reflexia sa ii vorbeasca.
Apoi, isi analizeaza fata ca pe a unui strain. Primul lucru pe care il observa sunt ridurile din jurul gurii ce se formeaza imediat ce incepe sa contureze un zambet cat de mic.

Iata. Deci asta este o parte din pretul pe care trebuie sa il platesc pentru ca am mereu zambetul expus si pentru ca rad cu pofta de fiecare data cand prind ocazia.

Si zambeste. Pentru a le vedea mai clar.

A ramas asa, absenta, privindu-le, gandindu-se ca trebuie sa fii nebun pentru a fi suparat pe asemenea semne. Nu inseamna decat ca muschii fetei sunt obisnuiti sa se contracte des, formand zambete. Lucru ce nu poate decat sa o bucure.

Inevitabil, gandul a dus-o mai departe... riduri, ha? Mai tarziu se vor inmulti si nu le va mai agrea pe toate. Dar ce inseamna, oare, mai tarziu? Pe cele din jurul gurii nu le-a vazut formandu-se.

Daca intr-o zi ma voi privi din nou in oglinda si voi observa mult mai multe riduri de care nu am stiut pana atunci? Daca ma voi simti ca si cum timpul a zburat pe langa mine si nu am aproape nimic din ce mi-as fi dorit?

Si pentru o clipa le-a vazut; le-a vazut pe toate: reflexia ei peste multi ani, pielea palida si toate ridurile, dar nu mai putea scapa de aceasta imagine.
A scuturat din cap si, tinereste, i s-a desprins o suvita din coc, dandu-i un aer copilaresc si aducand-o inapoi la adevarata reflexie.

Si i-a privit pe ei. Nu putea sa creada ca nu i-a privit pana atunci tocmai pe ei. Ochii. Mari si cu o stralucire cu care nu i-a mai vazut niciodata, i-au dat o stare coplesitoare de bucurie. Coplesitoare pana la lacrimi.

De ce? Pentru ca a realizat ca este inca foarte tanara , poate lupta din rasputeri pentru a obtine tot ceea ce-si doreste, pentru a trai asa cum ii place si pentru a simti cum timpul ii deseneaza cate un rid pe fata fara sa se impotriveasca.

marți, 31 august 2010

"Da-mi putin din timpul tau si-am sa-ti dau putin din mine"

Acum ceva vreme(mai bine de 10 ani) a avut loc o intamplare pe care mai mult ca sigur o voi tine minte toata viata.

Fac parte din oamenii care si-au petrecut la joaca toate zilele din vacanta. Cu "adversari" reali, in fata blocului, nu virtuali.
Bineinteles, scara noastra, ca si toate celalalte scari din micutul orasel, avea un caine in grija.

In timpul unui joc("Frunza" pentru cunoscatori) sub ochii nostri, cainele a fost lovit de o masina. Fara sa stam prea mult timp pe ganduri, am intrerupt jocul si ne-am chinuit, patru-cinci sufletele sa caram catelul spre cel mai apropiat medic veterinar.

Ajunsi acolo, am constatat cu foarte mare tristete ca si domnul doctor are nevoie de concediu de odihna...

Cum nu puteam sa ne abandonam amicul plin de rani, ne-am pus iar pe carat... pana la farmacie. Trebuie sa aiba niste doftorii acolo sa il ajute, nu?

In fata farmaciei, sufletele noastre de copii s-au lovit de un alt impediment din lumea celor mari: banii. Fara niciun banut in buzunar am intrat in farmacie si am spus pe un ton ferm ca avem nevoie de pansament si rivanol. Catelusul nostru se lovise si nici nu voiam sa ne gandim sa il lasam sa moara. Doar doamna de la farmacie, cu putina bunavointa, ne-ar fi putut ajuta.

...si a facut-o. Ne-a dat tot ceea ce ne-ar fi putut ajuta in misiunea noastra de salvare: pudre, pansamente, dezinfectante. Numai dansa stie. Ne-a explicat ce face fiecare si ne-a urat multa bafta.

Bucurosi, am pansat bietul animalut cum am stiut mai bine. Apoi, in fiecare zi ii duceam mancare si ii schimbam pansamentele.

Si da, a scapat. A continuat sa traiasca in acelasi mod: fericit, prietenos si hiperactiv. Un singur lucru a intervenit dupa accident: teama de masini, dar lucrul asta nu a facut decat sa ma bucure.

Pe parcursul peripetiei asteia am invatat cat de mult poate insemna pentru un suflet sa ii dedici putin din timpul tau si, destul de devreme, ce-i drept, mi-am dat seama ce impediment pot constitui banii.

marți, 20 iulie 2010

Esenţa inumanităţii: indiferenţa

Muzică tare (dată tare), prea mulţi oameni, prea multă agitaţie. Se ridică de la masa lungă în căutare de puţină linişte, folosind drept pretext nevoia de cafea.

Peste nici 10 minute se întoarce fericit în mediul din care plecase. Prepararea cafelei, deşi parcă prea rapidă, a reprezentat deconectarea mult asteptată.

Se aşează şi, liniştit, adaugă laptele şi zahărul. Începe să amestece şi mişcarea mecanică a mâinii determină o stare de visare. Nici muzica veselă şi volumul ei ridicat nu îl împiedică să-şi amintească de micuţele probleme pe care le are de rezolvat.

Apoi, îşi ridică privirea. În faţa lui, o fată nu îşi poate ascunde privirile înlăcrimate. Şi pentru că "mi-e milă de tine, dar mai milă îmi e de mine", hotărăşte să se poarte ca şi cum nu a vazut nimic şi să se gândească în continuare la micuţele sale problemele.

În scurt timp priveşte din nou la ea; fata avea încă privirile înlăcrimate, scaunele de lângă ea erau încă goale. Nimeni nu era acolo să aşeze pe spatele ei prieteneşte palma.

Mută din nou privirea asupra cafelei. Fără să îşi dea seama, mâna se oprise din amestecat, dar nimic nu oprise lichidul să se învârtă în continuare.
Linguriţa s-a oprit. Cafeaua şi-a continuat mişcarea. Un om plânge. Ceilalţi îşi continuă petrecerea.

luni, 26 aprilie 2010

Clue - Tu ai ales



Clue - Tu ai ales

Strofa I:
Sa fii bun, sa ai de toate, sa nu ai de ce te zbate
Sa fii mandru cand privesti la tot ce ai lasat in spate
Sa fii tare, sa ai spate, nu palme si brutalitate
Sa ai o minte peste toate, ce te scoate din banalitate

Si asta peste poate, poate peste ceva timp
Cand cu inima de gheata uiti conceptul de anotimp
In toamna mintii tale sa nu ramai pierdut in ceata
Fiindca tu esti cel care ti-ai ales drumul prin viata

Asa ca trage-o pe sfoara, sa n-atarni de-un fir de ata
Nu lasa sa doara chiar daca simti ca nu faci fata
N-o privi cum se agata n-o privi cu toleranta
Nu privi timpul cum zboara fara sa-i dai importanta

Asa ca pune mana, invata! Stai departe de cel care
Mereu pune mana, inhata, tine partea celor care
Fara cost prea mare, des, nu au plantat ce au cules
Chiar fara rost sau inteles, e viata ta, tu ai ales!

Strofa II:
Ai ales in viata tot ce ai avut de-ales
Succes ai avut, dar niciodata in exces
Ai ales prietenii bazate doar pe interes
Ai investit sentimente la care acum nu ai acces

Te-ai privit ades, ai vazut relatii bani
Transformate-ntr-un imens nod, devine gordian
In viata de golan ai vrut sa fi artizan
Ti-ai fi putut alege soarta si-asta nu era in plan

Cosmaruri din praf, nicotina si propan
Au darul sa iti crape visele de portelan
Critici, aduse in van, iti rasuna in timpan
Curtemuratoare toate, taietoare de elan

Te doare si dai la o parte des
Persoane tradatoare ce din start n-au inteles
Au plecat cu tine-n mers, dar au fugit, bineinteles
Tine minte: asta e ce ai ales!

miercuri, 21 aprilie 2010

Poveste pentru vindecarea sufletului


Raul ii ameninta lumea mica. Incepe furtuna si este constant atacat de egoism si ura. Simte presiuni asupra lui din toate partile si parca nu-l slabesc niciun pic astfel incat sa o poata apunca in vreo directie.
Simte cum fiarele astea ii sfasie sufletul impartindu-l in zeci de bucati. Si ar vrea sa fuga... sa evadeze din propriul corp si sa se detaseze de suflletu-i chinuit.
El a avut intotdeauna un suflet pur, dar acum fiarele noptii l-au facut sa simta ura, impartind-o ele primele.
Nu... nu ii place deloc sentimentul asta. Il roade din interior. Il face sa constientizeze ca dorinta de a face rau se afla in stare latenta in interiorul oricarui suflet, oricat ar fi de curat.
Si vrea sa se rupa de tot. Inchide ochii, se ghemuieste si asteapta sa treaca furtuna; asteapta sa se coboare asupra lui o ploaie linistitoare care sa ii atinga pleoapele, sa i se prelinga pe lobul urechii si sa le spele de raul pe care l-au vazut si auzit.
Apoi sa ii atinga buzele, pentru ca aceasta sa ii reaminteasca gustul iubirii si linistii.
...picaturile sa i se rostogoleasca pe gat, ajungand pana in dreptul inimii, vindecand definitiv.

luni, 19 aprilie 2010

"Soc in Ghencea!"


Probabil dupa cum ati aflat si voi, Papan Chilibar, cel care joaca rolul lui Ursu’ in filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier", a fost arestat miercuri, 15 aprilie. Papan este cercetat pentru furt calificat.
Concluzia: Eu cand vreau sa fluier, fur un fluier si fluier!

marți, 6 aprilie 2010

Cele patru elemente erau doar trei

Vointa, sufletul, mintea si trupul. Pe acestea le catalogheaza drept elementele componente ale persoanei sale.

Isi jura ca niciodata nu va uita sa investeasca la fel de mult in toate. Da, inclusiv in vointa. Da, mai ales in vointa pentru ca intotdeauna ea este cea de care tinde sauite in momentele prospere, dar tot ea este cea care il salveaza cand cade in abisul mizeriei.

Se considera o fiinta atat de vulnerabila, uneori. Mediul ii poate invinge cu usurinta trupul, iar sufletul de cele mai multe ori este faramitat cu contributia mintii.

Cand fizicul ii este atacat de mediu, in lipsa puterii trupului, vointa este cea pe care se bazeaza.

Cand mintea deschide usile demult ferecate ale amintirilor si acestea ii rascolesc sufletul, vointa este cea care face posibila inchiderea usilor pentru cat mai mult timp.

Uneori se gandeste ca poate nu ar trebui sa considere ca vointa este separata de minte. Deci... si-ar putea asocia propria minte cu o persoana schizofrenica? Tot mintea face rau deschizand usile, dar tot mintea sa are puterea de a inchide acele usi prin existenta vointei.

In stilul asta ajunge tot timpul la fel de fel de ipoteze in care se afunda tot mai adanc. Asa ca se opreste. De oricare parte ar fi vointa, trebuie sa isi aminteasca in permanenta sa ii acorde mare atentie.

duminică, 4 aprilie 2010

Direct din apartamentul 3...

...va doresc un Paste fericit si linistit alaturi de cei dragi! Lumina sa va umple nu numai casa, ci si sufletul!
Nu uitati sa sarbatoriti cumpatat! Sa auzim numai de bine!

marți, 23 martie 2010

Poliţia română. Siguranţă şi încredere.

Aici în bloc o familie este plecată şi toată lumea ştie asta, având în vedere că lipsesc de ceva timp.
Toate bune şi frumoase, familia fericită în vacanţă, vecinii... şi ei pe aici, mai mult sau mai puţin fericiţi; asta până în momentul în care s-a constatat că geamul de la balconul casei drumeţilor e deschis, ba chiar forţat.
O verificare rapidă pune vecinii în temă: familia nu s-a întors acasă. Na belea! Acu' ce-i de făcut?
Cuprinşi de spiritul justiţiar se gândesc să escaladeze, fără pic de teamă, balconul.
După câteva secunde, când adrenalina încetase să se facă simţită, în mintea oamenilor se înfiripă gândul că ar fi, totuşi, o idee mai bună să sune la poliţie şi domnii de acolo să îşi facă treaba cum ştiu dânşii mai bine.

Zis şi făcut! Ţrr-ţrr la poliţiune!

- Bună ziua, Felix Sima mă numesc. V-am sunat să vă raportez o posibilă spargere a apartamentului prietenei soţiei mele.
- Soţia e lângă dumneavoastră?
- Da.
- Aş putea să vorbesc cu dânsa? Probabil ştie mai multe despre apartamentul doamnei.
- Sigur.
- ...
- Alo? Bună ziua, Otilia Mărculescu la telefon.
- Doamnă, îmi puteţi da mai multe detalii despre spargere?
- Sigur [...] Putem discuta mai multe despre apartament cand vă veţi afla la faţa locului.
- Păi când să venim, doamnă? Azi? Venim mâine dimineaţă că, vorba aia, dacă au venit hoţii azi-noapte, n-o să mai vină şi azi...
- ?!?! ...OK.

A 2-A ZI:
Ţrr-ţrr la secţie.

- Bună ziua! Otilia Mărculescu mă numesc. Nu vă suparaţi, rămăsese ca veniţi dimineaţă la apartamentul prietenilor mei.
- Daa, doamnă, da. Aveţi cheia de la casă?
- Da.
- Intraţi dumneavoastră şi dacă veţi constata ceva în neregulă, ne sunaţi.

Aaaaah! Dreptatea, implicarea şi solidaritatea asta îmi încălzesc sufletul! Adică, doamna trebuia să intre în casă şi să distrugă eventualele probe, să-nţeleg. Dragilor, nu mă aşteptam la o anchetă mai ceva ca-n CSI, dar aşa ceva nu îmi vine să cred. Asta ne e magica poliţie română.

Până data viitoare, incuiaţi bine casa că, după cum vedeţi, dacă o păţiţi, sunteţi pe cont propriu şi să auzim numai de bine!