Patul, biblioteca, vechile jucarii... Da, camera copilariei din casa parinteasca. Se plimba un pic, oarecum dezorientata.
Cata lume s-a adunat in casa parintilor ei! Nu tine minte cand a vazut ultima oara atata lume in locul asta.
Tensiunea pluteste in aer.
Se mai opreste din cand in cand sa isi admire rochia. Este exact asa cum si-a dorit intotdeauna: de un alb stralucitor, corset si crinolina, totul de o simplitate pura. Rochia asta trebuia sa fie asa cum isi dorea ca doar o data in viata o va imbraca.
Ii pare rau, insa, ca nu are acces la nicio oglinda. Nu intelege de ce nu i se permite sa se priveasca. "Obiceiuri stupide...", isi zice.
Este atat de emotionata! Intra in bucatarie si arunca o privire asupra oamenilor de acolo. Dintr-o parte aude soptit: "- Ai vazut ca e putin vanata?"
ooof! Era sigura ca alegerea unui fard cu o nuanta de mov se va dovedi a fi o idee proasta!
Tatal sau isi strange cu putere sotia in brate. Stia ca pentru ea va fi greu sa accepte momentul asta. "Fata mamii..."
Din spate se aude un zgomot pe care nu reuseste sa il desluseasca imediat.
In usa de la sufragerie sta Ana, sora ei, privind in gol.
Intra in sufragerie si vede multa lume adunata, insa nu vede in jurul carui lucru. O tacere apasatoare domneste in camera asta. Ana isi ingroapa fata in palme si plange incet.
- De ce?
Cineva vine la ea repede si o imbratiseaza, o consoleaza. Ana sopteste catre corpul neisufletit in jurul caruia lumea statea adunata: "Pacat ca nu ai apucat sa te bucuri de o astfel de rochie, sora mea. Te-ai grabit sa o porti..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu