sâmbătă, 30 mai 2009

Eu si fetele, veveritele!

Zilele trecute, intr-o criza de plictiseala, ma asez la calculator si incep sa navighez. De pe un site pe altul ajung, spre oroarea mea, pe pitzipoanca.org. Ideea siteului este ok, comentariile sunt criminale.
Problema la mine este ca dupa ce ma amuz maxim de 2-3 poze ma apuca o intristare iremediabila.
Pai da, tristete, vazand cat de mult se imnultesc pozele fetelor astora pe site. Se pare ca fabrica de "pitipongism" are resurse inepuizabile si in conditii de criza. Si spuneti voi, dragilor, credeti ca mai avem vreo scapare?
O sa ne lasam inghititi de emoizi si pitipoance sau o sa ne "la-sam" cum ar zice stimabilele mai sus mentionate.
Asta e, ne conformam. Suntem neputinciosi in fata "valoarei" si talentului lor, caci, spre deosebire de noi, ele au arme: haur, hunghii, hextensii si haltele.
Ar trebui sa ma impac cu gandul asta si sa ne declar o specie pe cale de disparitie. Omul de rand, care traieste intr-un mod simplu, inamicul kitchului ajunge sa fie cel aratat cu degetul pe strada.
Noi suntem cei aratati cu degetul pentru ca suntem din ce in ce mai putini carora nu ne place sa stralucim in soare ca un glob de discoteca si pentru ca nu avem exces de tesut adipos pe care sa il leganam pe melodiile despre valoare, bani, dusmani si altele.

P.S.: imi pare rau ca este la articolul asta, dar nu mai stau sa scriu altul nou, asa ca iti zic aici: LA MULTI ANI, LEILA!

Niciun comentariu: