O viata-ntr-o scurta pauza

Sambata mortilor, slujba, mancare, pomana, masa mare, mai bine zis: munca multa.

- Hai, mai stai si tu jos, mamaie, ii spun.

Se aseaza greoi, cu privirea pierduta, oboseala fiind exteriorizata prin toti porii.

- Sunt obosita, mamaie...
...si isi incepe povestea.

- Am muncit, Madalina, toata viata. Am muncit de cand m-a facut mama. Am inceput la sera pe la saispe ani.
Sta putin pe ganduri.

- ...ah...saispe? Nu, saptispe. Eram mica, pricajita rau. Tu esti mare. Caram lazi grele de vreo 50 kg.

- Mai grele ca tine, ii spun.

- Oho! Urcam dealu' ala abrupt cu sacii de iarba in spate pentru vaci. Si ma mai mir de ce n-am crescut... ma trageau in jos.
Munceam la casa veche cand eram gravida cu Relu. Am muncit pana in duminica aia... cand dup-amiaza l-am nascut.
Da' ma rog noaptea la Dumnezeu sa ma tina sanatoasa si sa muncesc. Mai bine asa decat bolnava in pat.

- Sanatatea conteaza, mamaie. Mai intervin in povestirile ei cu o replica scurta care sa demostreze atat atentia, cat si aprobarea.

- Ah, da' am muncit si la pavaj. Acolo muncea tata. Ma lua cu el si spargeam pietre cu baosul.

- Fantastic...

- Scoteam patul singura afara si plimbam sifonierul tot de una singura. Proasta... ma munceam degeaba. Singura am crescut si copiii. Totul am facut singura. Nu m-a ajutat nimeni niciodata.
Spalam haine de mana pentru copii si le intindeam pe toate in curte. Socra-miu imi zicea: "Aoleu, Sico, aici zici ca e la Talcioc!". Da' niciodata nu ziceau: "Du-te si culca-te si tu o ora ca stau eu cu copiii.".

Ultimii ani i-am muncit la sera aia unde e manastirea acum. Culegeam fructe. Eh... aici era usor. Si dup-aia a aparut asta...si ne-am luat.

Face o pauza. Mie mi se deruleaza deja prin minte povestea lor pe care am auzit-o de atatea ori, dar pe care o ascult mereu cu acelasi interes.

- Si acum mai muncesc... in fiecare zi. Nu pot sa stau. Mereu e ceva de trebaluit, trebuie sa robotesc eu pe aici ca altfel ma simt proasta.
Sunt obosita, Madalina, ca toata viata am muncit...