miercuri, 21 aprilie 2010

Poveste pentru vindecarea sufletului


Raul ii ameninta lumea mica. Incepe furtuna si este constant atacat de egoism si ura. Simte presiuni asupra lui din toate partile si parca nu-l slabesc niciun pic astfel incat sa o poata apunca in vreo directie.
Simte cum fiarele astea ii sfasie sufletul impartindu-l in zeci de bucati. Si ar vrea sa fuga... sa evadeze din propriul corp si sa se detaseze de suflletu-i chinuit.
El a avut intotdeauna un suflet pur, dar acum fiarele noptii l-au facut sa simta ura, impartind-o ele primele.
Nu... nu ii place deloc sentimentul asta. Il roade din interior. Il face sa constientizeze ca dorinta de a face rau se afla in stare latenta in interiorul oricarui suflet, oricat ar fi de curat.
Si vrea sa se rupa de tot. Inchide ochii, se ghemuieste si asteapta sa treaca furtuna; asteapta sa se coboare asupra lui o ploaie linistitoare care sa ii atinga pleoapele, sa i se prelinga pe lobul urechii si sa le spele de raul pe care l-au vazut si auzit.
Apoi sa ii atinga buzele, pentru ca aceasta sa ii reaminteasca gustul iubirii si linistii.
...picaturile sa i se rostogoleasca pe gat, ajungand pana in dreptul inimii, vindecand definitiv.

Un comentariu:

aici spunea...

cum sunt o fana a blogului tau, ar trebui sa imi fac postere cu tine :))). M-a relaxat povestea asta, iar negrul ala chiar functioneaza bine asa in ploaie. Mai Maddie cred ca o sa iti cer cursuri intensive in ceea ce prveste coerenta...am atatea in cap si de spus ca atunci cand le astern pe hartie nici eu nu mai inteleg :))).