Muzică tare (dată tare), prea mulţi oameni, prea multă agitaţie. Se ridică de la masa lungă în căutare de puţină linişte, folosind drept pretext nevoia de cafea.
Peste nici 10 minute se întoarce fericit în mediul din care plecase. Prepararea cafelei, deşi parcă prea rapidă, a reprezentat deconectarea mult asteptată.
Se aşează şi, liniştit, adaugă laptele şi zahărul. Începe să amestece şi mişcarea mecanică a mâinii determină o stare de visare. Nici muzica veselă şi volumul ei ridicat nu îl împiedică să-şi amintească de micuţele probleme pe care le are de rezolvat.
Apoi, îşi ridică privirea. În faţa lui, o fată nu îşi poate ascunde privirile înlăcrimate. Şi pentru că "mi-e milă de tine, dar mai milă îmi e de mine", hotărăşte să se poarte ca şi cum nu a vazut nimic şi să se gândească în continuare la micuţele sale problemele.
În scurt timp priveşte din nou la ea; fata avea încă privirile înlăcrimate, scaunele de lângă ea erau încă goale. Nimeni nu era acolo să aşeze pe spatele ei prieteneşte palma.
Mută din nou privirea asupra cafelei. Fără să îşi dea seama, mâna se oprise din amestecat, dar nimic nu oprise lichidul să se învârtă în continuare.
Linguriţa s-a oprit. Cafeaua şi-a continuat mişcarea. Un om plânge. Ceilalţi îşi continuă petrecerea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu